EU Digital Identity Wallets, portofelul digital european, este unul dintre cele mai importante proiecte de digitalizare pe care România trebuie să le livreze până la finalul anului 2026. Deși până recent subiectul a fost aproape absent din spațiul public, impactul său va fi generalizat: fiecare cetățean va avea acces la un portofel digital de identitate, recunoscut în întreaga Uniune Europeană, iar instituțiile și companiile din domenii reglementate vor fi obligate să îl accepte.
Proiectul a intrat vizibil pe agenda Guvernului ieri, odată cu prima întâlnire publică de anvergură dedicată EU Wallet. La discuții au participat reprezentanți ai mai multor ministere, Autoritatea pentru Digitalizarea României, instituții din zona de securitate, mediul privat și societatea civilă. Evenimentul a fost perceput drept un moment de pornire al comunicării oficiale, într-un context în care România mai are mai puțin de un an pentru a livra un portofel digital funcțional, conform obligațiilor europene.
Pentru publicul larg, EU Wallet poate fi explicat simplu. Este o aplicație securizată pe telefonul mobil, în care cetățeanul poate păstra documente oficiale în format digital, cu valoare juridică. Nu este vorba despre fotografii sau copii de acte, ci despre atestate electronice emise de instituții publice sau entități autorizate. Identitatea digitală este primul element din portofel, dar ulterior pot fi adăugate documente precum permisul de conducere, diplomele, certificatele sau dovezile de vârstă, utilizabile atât în relația cu statul, cât și cu mediul privat.
Un punct important al dezbaterii este modelul de implementare. Există voci din mediul tehnic și instituțional care susțin că legislația europeană permite statelor să pună la dispoziție mai multe portofele digitale, nu doar unul singur, inclusiv portofele dezvoltate de entități private, atâta timp cât acestea sunt asumate și certificate de stat. Această interpretare este văzută ca o posibilă soluție pentru accelerarea lansării și pentru creșterea gradului de adopție. În acest scenariu, statul ar putea stabili cadrul de reglementare și criteriile de conformitate, urmând ca implementarea efectivă să fie realizată printr-o procedură competitivă, cel mai probabil o licitație publică.
România nu pornește de la zero. Există deja cartea electronică de identitate, cu peste un milion de documente emise, precum și infrastructura de registre gestionată de Ministerul Afacerilor Interne, capabilă să furnizeze datele de bază pentru identitatea digitală. Provocarea nu este una tehnică, ci de produs public: transformarea infrastructurii existente într-un portofel digital coerent, acceptat pe scară largă și utilizabil în viața de zi cu zi.
Portofelul digital trebuie să fie gratuit pentru cetățeni, inclusiv în ceea ce privește certificatele calificate, pentru a evita barierele care au limitat adopția semnăturii electronice în trecut. În același timp, presiunea nu vine din lipsa fondurilor, ci din timpul rămas pentru luarea deciziilor strategice și din riscul ca procesul să fie blocat de dispute instituționale sau soluții prea rigide.
Experiența altor state arată că succesul nu vine din complexitate, ci din utilitate imediată și din claritatea regulilor. În țări precum Polonia și Grecia, portofelul digital este deja folosit zilnic de milioane de cetățeni pentru identificare, relația cu administrația sau accesul la servicii comerciale. România se află într-o etapă anterioară, cu infrastructură existentă, dar fără un produs final livrat către cetățean.
Deși nu este un proiect așteptat în sensul clasic, pentru că până recent nu a fost explicat publicului larg. Este însă un proiect strategic, care va redefini relația dintre cetățean, stat și mediul privat. Modul în care va fi organizată implementarea, inclusiv decizia dacă va exista un singur portofel sau mai multe, va cântări mai mult decât data lansării în sine.