Comisia Europeană a publicat în iunie raportul Digital Decade 2025, un document care, dincolo de statistici, trasează imaginea reală a Europei digitale – o Uniune cu infrastructuri solide, dar cu dificultăți cronice în transformarea acestora în valoare economică și inovație. România este un caz școală al acestui paradox: o țară care excelează la conectivitate, dar rămâne în urmă la utilizare, competențe și inovație.
Raportul notează că România are una dintre cele mai bune infrastructuri de internet fix din Uniune, cu o acoperire de 95,9% în rețele de foarte mare capacitate și 95,7% în fibră până la domiciliu – valori care depășesc cu mult media europeană. În schimb, 5G-ul, considerat coloana vertebrală a economiei digitale moderne, rămâne o zonă slabă: acoperirea națională este de doar 46,8%, față de o medie europeană de peste 90%. Cu alte cuvinte, am construit o autostradă digitală impresionantă, dar circulăm încă pe banda de urgență.
Mai grav este decalajul dintre infrastructură și competențe. Doar 27,7% dintre români au competențe digitale de bază, cel mai mic procent din Uniune, iar diferențele dintre mediul urban și rural sunt uriașe. Deși avem o generație de tineri programatori și specialiști în IT care exportă expertiză în toată lumea, România nu reușește să-și rețină talentele și nici să transfere competența individuală în competență colectivă. Sistemul educațional încearcă să recupereze, dar alfabetizarea digitală rămâne un proces lent, fragmentat și dependent de proiecte punctuale.
Raportul subliniază totuși câteva evoluții pozitive. În sectorul public, se fac pași reali către digitalizare: cloudul guvernamental a fost instalat, identitatea digitală ROeID este funcțională, iar platforme precum ghiseul.ro demonstrează că românii adoptă soluțiile digitale atunci când sunt clare și utile. Totuși, există riscul clasic al digitalizării birocratice: proiecte mari, costisitoare, implementate fără o reformă reală a proceselor. Digitalizarea fără simplificare riscă să devină doar o formă mai scumpă de a face același lucru. România nu duce lipsă de inițiative, ci de coerență și continuitate.
Pe partea de economie, tabloul este la fel de mixt. Aproape 70% dintre IMM-uri au atins un nivel de bază de digitalizare, dar doar 3% folosesc inteligență artificială și 15% soluții cloud – cifre departe de obiectivul european de 75% până în 2030. Start-upurile se lovesc în continuare de accesul dificil la capital și de lipsa de programe reale de scalare. România nu are încă niciun „unicorn” digital, iar ecosistemul antreprenorial rămâne dependent de outsourcing, cu valoare adăugată scăzută și o cultură a riscului aproape inexistentă.
Raportul evidențiază și o problemă de fond: investițiile în cercetare și dezvoltare sunt la 0,52% din PIB – printre cele mai mici din Europa. În ciuda proiectelor recente în zona semiconductorilor și a implicării în inițiative europene, precum IPCEI-ME/CT sau Quantum Communication Infrastructure, România nu are încă o strategie coerentă de inovare industrială. În lipsa acesteia, riscăm să rămânem doar un teren de implementare, nu un actor de prim plan.
În același timp, România reflectă o tensiune mai profundă din interiorul Uniunii Europene. Raportul vorbește despre „suveranitate digitală” și „leadership tehnologic european”, dar realitatea arată o dependență structurală de tehnologii, platforme și infrastructuri provenite din SUA sau Asia. Europa reglementează tot mai mult – de la AI Act la Digital Services Act – însă inovează tot mai puțin. În această ecuație, România nu este excepția, ci exemplul perfect al unui continent care a pus prioritățile în ordine inversă: întâi legislația, apoi ecosistemul.
De aceea, interpretarea raportului trebuie să meargă dincolo de scoruri. DESI și indicatorii digitali măsoară viteza, dar nu direcția. România avansează, dar într-un sistem european care pare să se mulțumească cu medii statistice în loc de salturi de competitivitate. Europa vorbește despre autonomie digitală, dar importă inovația; vorbește despre AI etic, dar nu are campioni globali; vorbește despre cloud european, dar găzduiește datele în infrastructuri americane.
Concluzia nu e una fatalistă, ci realistă. România are infrastructura și resursele pentru a deveni o poveste de succes digitală, dacă își asumă curajul de a transforma tehnologia în valoare. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Europa însăși trebuie să-și regândească rolul: din reglementator, în inovator. Digitalizarea nu se va măsura doar în megabiți, ci în capacitatea de a produce idei, soluții și modele economice proprii. Până atunci, România va continua să fie în top la viteză și la coadă în valoare – oglinda fidelă a unei Europe care încă nu decide dacă vrea să conducă viitorul sau doar să-l administreze.
Documente atașate:
România 2025 – Raport de țară