Un raport recent al Băncii Naționale arată un contrast puternic în structura economiei românești. Doar aproximativ 0,8 la sută dintre companiile active sunt implicate în activități cu grad înalt de tehnologizare, însă acestea generează circa 7 la sută din valoarea adăugată totală a economiei. Datele scot în evidență rolul disproporționat pe care îl joacă un număr redus de firme în crearea de valoare economică.
Companiile încadrate în zona de tehnologie avansată sunt active în domenii precum IT, software, echipamente electronice, cercetare-dezvoltare și servicii digitale complexe. Deși numeric sunt puține, aceste firme au o productivitate mult peste media economiei, folosesc capital uman specializat și sunt puternic orientate către exporturi. În multe cazuri, ele fac parte din lanțuri internaționale de valoare sau livrează servicii pentru piețe externe.
Raportul arată și o polarizare clară. Majoritatea firmelor din România activează în sectoare cu valoare adăugată redusă, unde competiția se bazează mai ales pe costuri mici și volum. În acest context, firmele high-tech ies în evidență prin salarii mai mari, investiții consistente și o capacitate superioară de a absorbi șocuri economice. Ele contribuie semnificativ la veniturile bugetare și la echilibrarea balanței comerciale, chiar dacă ponderea lor numerică este mică.
Un alt aspect important este concentrarea geografică. Activitățile de înaltă tehnologie sunt localizate în principal în câteva centre urbane mari, unde există universități, forță de muncă specializată și infrastructură adecvată. Această concentrare accentuează diferențele regionale și limitează răspândirea beneficiilor economice către zonele mai puțin dezvoltate.
Raportul BNR sugerează că una dintre provocările majore pentru economia românească este extinderea acestei baze tehnologice. Creșterea numărului de companii care pot opera în segmente cu valoare adăugată mare depinde de educație, inovare, acces la finanțare și stabilitate legislativă. Fără politici care să susțină investițiile în tehnologie și cercetare, economia riscă să rămână blocată într-un model bazat pe costuri reduse și productivitate limitată.
Concluzia este clară. O mică parte a firmelor produce o parte importantă din valoarea adăugată a economiei, iar acest dezechilibru arată atât potențialul, cât și limitele actualului model de dezvoltare. Pentru a susține creșterea pe termen lung, România are nevoie nu doar de câteva insule de performanță, ci de un ecosistem mai larg de companii capabile să concureze prin tehnologie și inovație.