Ghișeul.ro și paradoxul digitalizării: platforma funcționează, procesele nu

Ghișeul.ro rămâne, în ciuda tuturor criticilor aduse digitalizării administrației publice, una dintre cele mai utilizate și funcționale platforme digitale ale statului român. Cu peste 1.600 de instituții publice înrolate și mai mult de 400 de tipuri de plăți disponibile, Ghișeul.ro este pentru mulți cetățeni principalul punct de contact digital cu statul.

La începutul acestui an, însă, o parte dintre utilizatori au constatat indisponibilitatea temporară a funcției de plată pentru anumite primării. Situația a generat nemulțumiri, mai ales în contextul în care platforma este asociată, pe bună dreptate, cu ideea de eficiență și predictibilitate.

Potrivit unui comunicat transmis de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), blocajele nu sunt cauzate de probleme tehnice ale platformei, ci de un proces administrativ repetitiv care are loc în fiecare început de an.

Primele zile ale anului reprezintă o etapă de reconfigurare internă pentru Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT-uri). În această perioadă, primăriile:

  • actualizează bazele de date fiscale;
  • introduc noile cuantumuri pentru taxe și impozite locale;
  • configurează tipurile de plăți aferente noului an fiscal.

Atât timp cât aceste procese nu sunt finalizate și validate local, plata online este suspendată exclusiv pentru instituțiile respective, nu pentru întreaga platformă. Cu alte cuvinte, Ghișeul.ro rămâne funcțional, dar depinde de ritmul administrativ al fiecărei primării.

Situația scoate la iveală un paradox recurent al digitalizării în sectorul public românesc anume, eficiența finală este limitată de procesele locale, adesea manuale, fragmentate sau insuficient standardizate.

ADR susține că, în această perioadă, echipa sa oferă asistență tehnică autorităților locale şi ca monitorizează activ, în timp real, statusului fiecărei instituții înrolate, astfel încât plățile să devină disponibile imediat ce datele sunt validate.

Într-un ecosistem public în care multe platforme sunt subutilizate sau greu de folosit, Ghișeul.ro rămâne o excepție notabilă:
• este larg adoptată;
• este relativ stabilă;
• rezolvă o nevoie clară și frecventă a cetățeanului: plata către stat.

Tocmai de aceea, orice întrerupere, chiar temporară și justificată, este resimțită imediat.

Distribuie: