România nu știe câte servicii digitale are. Moldova știe exact câte, cât avansează și în cât timp termină

În timp ce Moldova anunță public, lunar, evoluția procentuală a serviciilor digitalizate – cu indicatori clari, un sistem centralizat și o direcție strategică asumată – România nu poate răspunde nici astăzi la o întrebare fundamentală: câte servicii digitale există în administrația publică și în ce stadiu se află fiecare?

România: fără inventar, fără indicatori, fără responsabil clar

De peste 10 ani, strategii, miniștri și instituții vorbesc despre digitalizare, însă statul român nu are o evidență națională a serviciilor publice, cu atât mai puțin a celor digitale.
Situația, pe scurt:

• Nu există un catalog central al serviciilor publice, deși Strategia Națională de Transformare Digitală 2023–2030 promitea unul.
• Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) nu publică indicatori KPI pentru gradul de digitalizare, nici trimestrial, nici anual.
• Ministerele nu raportează centralizat numărul de servicii digitalizate vs. nedigitalizate.
• Platforma PSAP (PNRR) este încă în faze parțiale, iar cele câteva seturi de servicii mutate acolo sunt doar o fracțiune din peisajul real.
• Instituțiile operează cu aplicații disparate, dezvoltate independent, fără interconectare reală și fără o arhitectură de stat coerentă.

În România, fiecare instituție are propriile formulare, portaluri, servere, versiuni de proceduri. Nu există o hartă clară a infrastructurii digitale, iar estimările gradului de digitalizare variază între instituții – toate neoficiale.

Moldova: transparență cu cifre, responsabilitate și ritm accelerat

În Republica Moldova, situația este aproape opusă. Autoritățile au stabilit obiectivul de 75% servicii digitale G2B până la finalul anului 2025, iar progresul este public, măsurat și comunicat transparent:

• În iunie 2025: 60% dintre serviciile pentru mediul de afaceri erau digitale.
• În octombrie 2025: 73% – după 37 de servicii digitalizate în doar patru luni.
• Din 410 servicii publice pentru companii, 299 sunt deja digitale.
• 17 instituții au trecut complet la format digital (de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor până la Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică).

Aceste date nu sunt promisiuni vagi, ci cifre măsurabile, raportate periodic prin platforma unică servicii.gov.md și monitorizate de Agenția de Guvernare Electronică (AGE).

Diferența fundamentală este că Moldova are:

• o listă completă a serviciilor,
• un mandat clar,
• un calendar,
• responsabilități precise pe fiecare instituție,
• iar progresul este verificabil public.

România, deși cu instituții mai mari, este fragmentată

România are:

• ADR
• Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
• STS (care gestionează infrastructura critică)
• Ministere cu propriile direcții IT
• Consilii județene și primării cu sisteme complet separate

Paradoxul este evident: deși are mai multe instituții și un buget mai mare, România are mai puțină transparență și mai puțină performanță măsurabilă.

Mai mult, multe dintre serviciile „digitale” din România sunt doar formulare PDF încărcate online sau sisteme care oricum cer prezentare la ghișeu. În lipsa unui inventar și a unui set de KPI la nivel guvernamental, progresul nu poate fi monitorizat obiectiv.

Concluzie: Moldova avansează pentru că știe ce contabilizează. România promite, dar nu măsoară

Digitalizarea nu este magie, ci management. Fără indicatori, nu poate exista progres.
Fără inventar, nu poate exista strategie.
Fără responsabilități, nu poate exista responsabilitate.