După dezbaterea despre legalitatea și logica taxei de 25 de lei pe coletele mici venite din afara UE, au apărut și primele cifre. ANAF a transmis că în ianuarie 2026, prima lună de aplicare, bugetul a încasat 48,88 milioane de lei din această taxă, aferentă unui număr de 1.956.809 colete extracomunitare cu valoare sub 150 de euro. Peste 90% dintre ele au venit din China.
Asta schimbă puțin discuția. În articolul anterior, întrebarea era dacă taxa este mai degrabă o declarație politică decât un instrument fiscal eficient și cât de ușor poate fi evitată prin fragmentarea comenzilor sau prin repoziționarea logisticii. Acum există un prim răspuns: taxa produce bani reali, și nu puțini. Dacă ritmul din ianuarie s-ar păstra tot anul, statul ar trece de 580 de milioane de lei. Curs de Guvernare estimează chiar că, într-un scenariu de revenire a consumului, încasările ar putea depăși 600 de milioane de lei în 2026.
Dar cifra trebuie citită cu grijă. Chiar ANAF spune că volumul coletelor extracomunitare a scăzut cu aproximativ 15% față de ianuarie 2025 și cu circa 27% față de perioada sărbătorilor de iarnă din 2025. Așadar, nu știm încă dacă taxa a redus structural fluxul de colete sau dacă ianuarie a fost doar o lună mai slabă în mod natural, după vârful de consum de la final de an. Cu alte cuvinte, statul poate arăta deocamdată că noua taxă aduce venituri, dar nu poate demonstra încă limpede că a schimbat modelul de piață.
Nici logica din spatele măsurii nu s-a schimbat între timp. Expunerea de motive a proiectului de lege spunea încă din 2025 că România se aștepta la aproximativ 78 de milioane de colete non-UE sub 150 de euro într-un singur an, iar Guvernul lega noua taxă de suprasolicitarea autorităților vamale, costurile logistice și de mediu, concurența neloială față de retailul local și practica fragmentării comenzilor pentru a rămâne sub pragul de 150 de euro, unde nu se aplică taxe vamale.
Și Europa merge în aceeași direcție, doar că prin alt instrument. În noiembrie 2025, Comisia Europeană a salutat acordul statelor membre pentru introducerea unei taxe vamale de 3 euro per colet de ecommerce sub 150 de euro, iar în martie 2026 a salutat și acordul politic mai larg pe reforma vamală care elimină actuala scutire de taxe vamale pentru acest tip de colet. Mesajul este destul de clar: atât România, cât și Bruxelles-ul încearcă să închidă un avantaj de cost care a alimentat creșterea platformelor asiatice de tip Temu și Shein.
Numai că exact aici rămâne și problema semnalată anterior. Faptul că taxa aduce aproape 49 de milioane de lei într-o lună nu înseamnă automat că a rezolvat vulnerabilitatea sistemului. Dacă operatorii găsesc rute logistice prin UE, dacă mărfurile intră în bloc prin alte state membre și sunt apoi redistribuite intracomunitar, sau dacă modelele comerciale se adaptează suficient de repede, taxa românească poate deveni mai degrabă o frână locală decât o soluție completă. Ceea ce avem acum este dovada că măsura funcționează fiscal. Nu avem încă dovada că funcționează strategic.
Pe scurt, prima lună arată că „taxa Temu” nu a fost doar zgomot politic. Ea produce venituri reale și taxează un flux comercial uriaș. Dar exact întrebarea importantă rămâne aceeași: dacă scopul este doar să aduni bani, ianuarie arată bine; dacă scopul este să schimbi regulile jocului, verdictul este încă deschis.